Blog

În blog-ul meu găsești o mulțime de noutăți, informații importante, și articole cu sfaturi despre cum să îți vinzi sau să cumperi casa la cel mai bun preț, în cel mai scurt timp posibil și fără dureri de cap.

Interesul cumpărătorilor pentru locuințele noi a explodat în București, Cluj-Napoca și Iași

Apartamentele și casele noi atrag tot mai mulți cumpărători în marile orașe din țară, iar prețurile în creștere nu par să-i descurajează pe cei care vor să facă o achiziție imobiliară. Se construiesc, însă, mai puține locuințe, fapt care are un impact direct în oferta pe care o au la dispoziție românii care își doresc să devină proprietari.

Dintr-un total de131.100 de apartamente și case scoase la vânzare, în intervalul aprilie-iunie la nivel național,mai bine de jumătate s-au aflat în șase orașe– București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov și Constanța. Iar dintre acestea din urmă18.000 au fost locuințe noi.

Evoluții spectaculoase la nivelul cererii au putut fi observate în București și în Cluj-Napoca unde proprietățile noi au atras, în trimestrul al doilea al acestui an, cu peste 50%mai mulți potențiali cumpărători decât în perioada similară din 2023. O creștere puternică a interesului pentru apartamentele și casele noi, cu 31%, a fost constatată, totodată, în Iași.

Avansul apărut în Constanța și în Brașov a fost mai temperat, în timp ce singura scădere a cererii pe segmentul nou a fost înregistrată în Timișoara. La nivel de piață, însă, și aici s-a putut observa o evoluție pozitivă.

În ultima perioadă, se finalizează tot mai puține locuințe la nivel național. În 2023 au fost date în folosință, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), circa 71.500 de locuințe, cu aproape 1.900 de unități în minus față de anul 2022. În primul trimestru din 2024 au fost finalizate alte 11.360 de locuințe, cu aproape 4.000 mai puține decât în perioada similară a anului trecut.

“Trendul descendent al dobânzilor va menține o cerere ridicată pe piața imobiliară, pe fondul unei oferte în scădere continuă, -13,4% în top șase orașe doar în trimestrul II. Acest lucru va genera, în mod evident, noi creșteri ale prețurilor locuințelor”.

Prețurile au crescut deja într-un an cu până la 17% în centrele regionale majore ale țării și au potențialul de a atinge, în curând, noi praguri record.

“Piața este setată corect în acest moment și este aproape de momentul de acceptare a unei noi etape de creștere a prețurilor. Ajustarea va veni natural, pe măsură ce piața se stabilizează și cererea trece la acțiune, se materializează în tranzacții. De altfel, cumpărătorii au depășit paradigma de așteptare a unei scăderi a prețurilor, realizând că această abordare este riscantă și, în final, contraproductivă”, a explicat Valentin Morar, CEO și fondator Wallberg– unul dintre marii dezvoltatori imobiliari din vestul țării, în cadrul opiniei sale publicate în cel mai nou raport lansat de Imobiliare.ro.

Trei cumpărători pentru fiecare proprietate nouă scoasă la vânzare în București

Interesul potențialilor cumpărători pentru locuințele noi listate la vânzare a crescut cu 54% în trimestrul II comparativ cu același interval din 2023. Acesta a fost cel mai semnificativ avans apărut în rândul marilor orașe pe segmentul proprietăților rezidențiale finalizate începând cu anul 2020.

Cei care au vrut să facă o achiziție au avut de ales din aproximativ 10.200 de apartamente și case noi, Capitala dispunând de cea mai extinsă ofertă din țară pe acest segment de piață. Circa trei potențiali cumpărători și-au arătat interesul pentru fiecare dintre aceste proprietăți.

Din păcate, însă, cumpărătorii care și-au căutat în intervalul aprilie-iunie 2024 o locuință nouă în București au avut mai puține opțiuni din care să-și aleagă locul pe care să-l numească “acasă” decât cei care au plecat în căutarea viitoarei lor locuințe în perioada similară a anului trecut.

De altfel, scăderea de 26% a ofertei pe segmentul nou a fost a doua cea mai abruptă apărută la nivelul principalelor centre regionale din țară, fiind depășită doar de cea aferentă pieței clujene.

Prețul mediu solicitat pentru apartamentele din București a ajuns, în trimestrul II, la 1.632 euro/mp util, după o majorare cu 5% în 12 luni.

Facebook
Twitter
LinkedIn

Cine Sunt?

photo-mircea 1

Expert Imobiliar, Agent Acreditat

Mircea Vințeanu

Numele meu este Mircea Vințeanu, sunt Agent Imobiliar Certificat și activez în sectorul imobiliar din anul 1999.

În blogul meu găsești noutăți despre piața imobiliara, sfaturi și informații despre cum să vinzi sau să cumperi active imobiliare în cel mai scurt timp și fără bătăi de cap.

Categorii

Folosim Cookies

Site-ul Mircea Vinteanu foloseste tehnologie Cookies pentru a salva anumite informatii menite sa imbunatateasca experienta utilizatorului. Conform legislatiei GDPR in vigoare, pentru a accesa site-ul este nevoie de acordul tau. Apasa butonul SUNT DE ACORD de mai jos pentru a oferi acordul tau si a accesa site-ul.